E.R. – Episodul in care am facut figuratie

Din episodul precedent: luni o sun pe Mariuca la locul de munca, loc unde am prestat si eu fara chef si fara spor aproape un an, sa ma asigur ca maine, marti, de ziua ei, este acolo.

Marti dimineata ma trezesc devreme dar reusesc sa fiu in intarziere. Cumpar flori de la benzinarie si fug cu diverse mijloace de transport la DerGraphics, unde ma asteapta fetele. Intru in hruba nenorocita unde legile impotriva fumatului in incintele institutiilor si alte abuzuri si hartuieli de tot felul nu intra, ma uit in jur si vad doar fete lungi, dar nu Mariuca mea cea sarbatorita.

Pauza publicitara.

Primesc informatiile pe rand, dar nu inteleg mare lucru. Mariuca s-a taiat la deget. Si nu mai poate fi obraznica? intreb. Cam asa ceva, mi se raspunde. A plecat…incearca a doua voce. Aha, a facut-o intentionat! Am intrebat-o de cateva ori daca e sigura ca va fi aici azi, zic eu nestiind de unde sa incep mancatul buchetului de flori care arata cam neapetisant. …cu salvarea, mai c-a lesinat! zice cealalta voce. E la E.R. acum, ca vocile sunt 100% de origine anglo-canadiene. Aha, deci rasul meu nu se prea potriveste contextului, gandesc, dar continuu sa rad, sa nu se prinda si ceilalti.

O ora jumate pauza publicitara.

Ma arunc din nou in diverse mijloace de transport, imi exersez putin si mersul de felina si intreb la informatii. Mergeti la Red Unit si intrebati acolo. Nu este pe lista noastra, incercati la Blue Unit. O fi mai grav? Urmati-ma, va rog. O usa se deschide si se inchide rapid, se reintredeschide doar pentru a confirma ca terciul naclait de sange, zdrobit, taiat si fracturat, la care brodeaza o tanara absolventa, apartine Mariucai. Da, al ei e, dar trebuie sa asteptati in sala de asteptare.

Pauza publicitara.

Astept in sala de asteptare cuminte, citesc toate revistele, toate afisele si panourile publicitare, ma uit la televizor si la intranet, citesc durerea si disperarea pe fetele celorlalti, dar nu uit o secunda de usa de la Blue Unit. Daca nu as fi citit in ora-jumate de asteptare si afisul despre toleranta zero la agresiune verbala, as fi intrat peste tanara absolventa, sa vad ce a mai lucrat la gobelinul de pe degetul mijlociu al Mariucai.

Pauza publicitara.

Ma foiesc in scaun, cunosc pe de rost fetele oamenilor din jur, grimasele lor cele mai intense, gag-urile atat de celebre din Montreal, ultima moda si ultima cura de slabire, cunosc personalul principal si personalul auxiliar, cunosc slabiciunile sistemului de sanatate canadian. Merit o pauza publicitara.

Pauza publicitara.

Mariuca incearca sa-si imbace haina, iesind de la Red Unit. Ma extrag din mormanul de reviste ce-mi tin de cald si de urat, imi strang boarfele si le abordez pe fete de la spate. Pai bine bai nemernicelor, asa ne-a fost vorba? N-am zis ca la DerGraphics, nu la E.R.? La DerGraphics aflam ca scurtarea degetului mijlociu al mainii drepte este un semn distinctiv, aparte, o caracteristica a celor care presteaza aici. Fiecare se lauda cu ce a mai ramas din al lui.

Regretul meu personal este ca m-am oprit la benzinarie sa cumpar flori si am pierdut excursia cu ambulanta, si daca as fi fost acolo ar fi fost nu numai girofaruri si alarme, dar si focuri de artificii. Era ziua Mariucai. Ziua ei proasta, dar ziua ei. Dar cum in tot raul e si-un bine, am cumparat florile de la benzinarie, nu de la spital, unde m-ar fi costat de doua ori pe-atata.

Hippie, mai mananci garoafe? Nu, daca nu-s proaspete le fac cadou!