Jesus Christ Superstar (1973)

Maine sora-mea merge la Jesus Christ Superstar, o opera-rock la fel de veche ca si mine. Eu stau acasa si am grija de copiii mei si de-ai ei. Insa acum doua saptamani a fost randul meu, am fost la un cover-band Pink Floyd. Recunosc ca nu stiam de existenta unor astfel de band-uri, care copiaza la fix varianta de studio a oricarei melodii, care canta bine dar care doar imita, precum ar copia oricine opera completa a nu-stiu-carui scriitor, cu caligrafie cu tot. M-am bucurat din tot sufletul c-am fost acolo, dar m-am si intristat. Nu stiu de ce, pentru ca baietii (bassistul parca era plamadit direct din apele involburate ale lui Waters – precum Afrodita- un Waters tanar, ajutat probabil si de imaginatia mea care voia neaparat sa vada ceva si din realul Floyd) sigur au fani multi si cu ajutorul lor isi platesc facturile.

Au trecut, cu siguranta, multi ani de la ultima auditie. Filmul, parca, l-am vazut si dupa revolutie, difuzat de vreo televiziune nationala. Dar mi s-a facut dor si pofta de Jesus Christ Superstar si mi-as dori sa fiu maine acolo.