De ce

Cand a sunat telefonul, nu m-am miscat din pat. Nu m-am ridicat pentru ca era sase dimineata si pentru ca telefoanele primite la ore matinale aduc numai vesti proaste. Am sperat sa se ridice Stefan, dar si el se prefacea ca nu-l aude. Telefonul a continuat sa sune si parca si robotul il ignora. M-am vazut venoita sa ma misc si m-am tarat pana in bucatarie, sperand sa taca pana ajung la telefon. L-am pacalit.

M-am intors in pat dar n-am mai putut adormi. Foindu-ma de pe-o parte pe cealalta, m-am tot gandit la cine-ar fi putut sa moara de data aceasta. Nu-mi venea nici o idee, dar nici in urma cu doi ani, chiar de ziua lui Stefan, cand l-a sunat maica-sa la 5 dimineata nu ca sa-l felicite ci ca sa-l anunte c-a murit taica-sau, n-aveam nici una.

O jumatate de ora mai tarziu telefonul a sunat din nou si mi s-a confirmat, da, sunt paranoica. Ihi, da, educatoarea are gastro si gradinita nu se deschide saptamana aceasta. Educatoarea, care mi-e si prietena intr-un fel, stie cat de mult imi iubesc somnul de dimineata, ca altfel fiica-mea ar ajunge la ea la 7:30, nu abia la ora 11. Stie ca locuiesc la cateva case distanta de ea si ca nu-mi strica o plimbare pe-afara, chiar daca ma intorc cu incarcatura la domiciliu. Stie, dar eu nu stiu ce sa fac mai intai, gastro sau o gradinita, sa inteleg. De ce n-a mai putut astepta inca doua ore?