Pasarica-i cu noroc

Incercand sa ne obisnuim nitel cu viata subterana, subsolul casei noastre a devenit locuibil in al treilea an al sederii noastre in ea. S-au investit bani si munca pentru asta, dar de locuit, nu l-a locuit nimeni. I-am cumparat o masa de ping-pong si ne-a mai intrat in gratii in vremurile de rastriste canadiene, dar primavara precoce ne-a scos afara. Subsolului nostru ii lipseste caldura umana, dar o sobita si doua calorifere ii tin de cald in absenta noastra.

Si sobitei ii lipseste ceva acolo sus, la hornul ei, dar asiguratorii nu de plasa care-i lipseste s-au legat, ci de peretii ignifugi pe care nu-i are in spate. Noi i-am asigurat ca nu vom folosi sobita pana nu o vom face demna de asigurarea lor, si uite-asa, sobita noastra sta degeaba si, din plictiseala, prinde pasari. In primul an le culegeam uscate, parca impaiate, din pantecele ei. Crezand ca le salvam, am lasat usitele sobitei deschise. In urmatorul an le gaseam agonizand, in coma sau moarte sub ferestre, de care se loveau pana capiau. Nu ne-a fost prea greu sa hotaram pe care le preferam si-am inchis usitele.

Anul acesta sobita n-a prins nimic si-am crezut ca s-a plictisit de jocul asta. Azi insa, stand in curte si bucurandu-ma cu toate usile si ferestrele deschise de cele 23 de grade insorite, zgomote suspecte venind dinspre subsol m-au umplut de fiori. Mi-au trebuit cam doua minute sa inteleg de ce-mi bate inima de parc-as fi pasare-prizonier in soba criminala, dar am premeditat rapid un plan de prindere a pasaricii si-am descins.

Am deschis usurel usitele si-am vazut-o cum statea toata stransa-ntr-un colt, incercand sa se faca una cu peretii caniti de funingine. A stat cumintica s-o prind in sacul de gunoi, m-a intrebat de ce tremur mai rau decat ea, a zambit frumos si la aparatul de fotografiat si mi-a promis ca-n schimbul libertatii ma umple de noroc. Ne-am tinut amandoua de cuvant!