Jocul de carti 1+21 al Nebunului – a 35-a editie

Acest joc este inspirat de leapsa ce a circulat pe bloguri cu ceva vreme in urma, dar si de articolul 12+1 de pe pagina 13 a unui blog pe care-l am tiparit pe hartie. Pentru ca altceva nu e de spus, se extrage o carte din biblioteca si se copiaza, cuvant cu cuvant, doar ce este relevant pentru jocul 1+21 al Nebunului.

Acest numar ar simboliza manifestarea fiintei in intreaga sa diversitate si istorie… adica in spatiu si timp.

Aceasta interpretare a lui 22 ca simbol al tuturor formelor naturale si al intregii istorii a creatiei ar proveni insa de la vechii parsi. Avesta era compusa din carti a cate 22 de capitole; culegerea de rugaciuni din cate 22 de piese. Apocalipsa atribuita sfantului Ioan numara de asemenea 22 de capitole. Pe de alta parte, arcanele majore ale Tarocului sunt in numar de 22, ultima fiind fara cifra, Nebunul.

Spre amuzament si din lipsa de alte idei, se culeg cinci carti din cele care zac langa pat, pe marginea patului si pe noptiera (unde stau nu pentru a fi citite ci pentru ca poseda o inimaginabila influenta asupra insomniilor) se deschid la pagina 35 si se copiaza primul paragraf pe care ochiul coboara.

1). Copila, mama nu se temea de nimic mai mult decat de preot, caci bau-baul tuturor puradeilor din sat, cand mai plangeau leganati pe picioarele mamelor sau in albiute de lemn, era “taie popa limba”, si trebuie sa fi fost aici si o amintire, nu a mintii, ci a corpului pruncilor goi, apucati brutal de labele popii, tinuti de nas si gura si varati de trei ori in cristelnita-nghetata.

2). Daca, de pilda, cel ce facea inceputul era capabil sa stabileasca, prin semnele jocului, paralele intre muzica clasica si formula unei legi din natura, atunci, la cunoscatori si maestri, jocul se putea elibera de tema incipienta ajungand la combinatii nelimitate.

3). Fiecare lucru este toate lucrurile, asa cum soarele este toate stelele si fiecare stea – soarele si toate stelele la un loc… Cand vom sti asta, cand vom intelege ca acest adevar e valabil si pentru noi? ii trecea prin minte, in vreme ce mainile lui continuau sa apese suprafata pamantului, linistite, ca si cum ar fi cautat ceva. Sigure ca il vor gasi.

4). Preotul se facea ca nu vede nici corsajul descheiat, nici suvitele balaie ce-i atingeau ceafa tanarului aplecat peste o carte inainte de sosirea lampilor, nici tresarirea de manie a studentului, care dispretuia femeile.

5). Mitul bunului salbatic n-a facut decat sa reia si sa prelungeasca mitul Varstei de Aur, adica mitul perfectiunii inceputurilor. Daca ar fi sa-i credem pe ideologii si utopistii Renasterii, aceasta Varsta de Aur s-a pierdut din vina “civilizatiei”.

Daca as crede in jocul de carti, in numere ori in mine, as adauga si bibliografia. Jocurile fiind facute, sa inceapa dansul!

Vai, am uitat sa pun muzica!…