Scurta dare de seama

Vineri dimineata, la plimbarea prin parc cu gradinita, eu plimb un caine. Nu, nu e al meu, e Hunter al educatoarei, care are trei, desi primaria nu-i da voie la mai multi de doi. Vorbim despre unul dintre cainii ei, care a pierdut din kilograme. Eu, care-mi doresc sa pierd dar nu stiu unde, si care-am avut pentru aproape patru ani un caine, ma laud ca al meu a fost mereu sub standard, precum educatoarea. De sub copac, ne priveste curios un alt caine. Educatoarea-si lasa caruciorul plin de prunci si sare la poseta, unde poarta lese pentru astfel de cazuri. Fara robleme, prindem cainele pierdut, curios si el de mirosurile rivalului. Din acest moment, eu plimb doi caini, iar celalalt chiar are mult din Collie-ul despre care tocmai povesteam: culoare, statura, coada, urechi, doar botul scurt si gros, ochii rotunzi si blana cam scurta. E carunt pe bot si foarte linistit, deci trebuie ca e batran. Cincisprezece minute mai tarziu, am in curte un caine, o cusca, doua recipiente, un kil de mancare, un barbat care nu e al meu, trei copii pe care nu eu i-am facut eu, si-o educatoare de care, zau, nu stiu cum sa ma tratez. Cainele are medalion, incepem cautarea, cainele e vecinul sora-mii- ne zic cei de la primarie! Nimeni nu raspunde, desigur n-au castigat inca la loto si lucreaza, bietii oameni. 

Vineri seara, lasam copiii si cainele Kanuk la sora-mea, si mergem sa facem piata. In drum, sunam la usa adresei date de primarie, da, cainele le apartine, merg sa-l ridice. Nu mergem la piata, mergem sa vedem ce caini au de vanzare hingherii cartierului. Gasesc unul tanar, 4 luni, Boxer. Simpatic, chiar daca n-are coada taiata. Ii cer ingrijitorului sa-l scoata din cusca pentru cinci minute, imi arata minutarul ceasului, cica nu are destule. El zice noua dimineata. Eu negociez, zece. El, fie.

La zece, a doua zi, lume multa. Fug sa ajung in fata lor la cusca 48, ea goala. Plang, dar nu mai tare decat copiii. Avem nevoie de rezultat ca sa ghicim rezolvarea problemei. Rezultatul il stim, caine, purcedem catre o alta asociatie, independenta si falimentara, din Montreal. Lume multa, caini putini. Dobermanii sunt frumosi si multi, dar nu sunt prietenii copiilor. Bull-Terrier-ii si Pitt-Bull-ii nici atat! Ne cade si a doua buza peste cealalta, deja cazuta. Lacrimile nu ne mai curg, au secat.

Cu coada intre picioare, ne intoarcem acasa. Internetul, el, salveaza tot, sunam la telefon. Cainele este inca la stapan, dupa ora sase. Mai avem cinci ore de pierdut, ce-ar fi sa spalam niste geamuri?! Nu, mai bine stam cu ochii pe fereastra! La ora sase, sunam la usa. Rev, alintat Revy, raspunde, nu latra, ne pupa, platim si plecam!

Cum incercam sa va explic, nu suntem impulsivi deloc! Deloc, deloc, deloc! Poate, putin mincinosi… Poate…

P.S. Revy, noul membru al familiei, implineste 8 luni in 15, e Cocker american, blond si frumos, si trebuie sa piarda putin din greutate. Inca nu l-am fotografiat, dar nu scapati!