Clarviziune

Eram nervoasa, neverosimil de nervoasa, si el nu mai aparea. In viteza ce-o dobandisem dereticand prin casa, m-am prins cu ambele maini de geamurile de la baie si le-am scos. De nervi! Le-am dus in curte si le-am frecat cu tix, le-am clatit cu furtunul si le-am spray-at cu chimicale, le-am sters cu hartie pana cand au redevenit transparente, asa cum imi aduceam aminte c-ar fi fost candva. Pe primul l-am spart, pe al doilea doar l-am ciobit, dar de la al treilea mi-am reconsiderat atitudinea. A fost necesar! Aparuse si el, facandu-si de lucru prin ograda, precum mosu’, vecinul meu de-a stanga cand trageam cu carpa pe pervaz, ori de-a dreapta cand spargeam geamurile, sprijinindu-le de peretele exterior al casei, care-si umpluse curtea cu gunoaiele celuilalt vecin, de-a dreapta daca si de-a stanga daca, respectiv lemne de toate soiurile si esentele, in diferite stadii de degradare si putrefactie, pe care baba lui i le furniza, inmanandu-i-le exact la nivelul circularului, unde el, mosul, echipat corespunzator si protector, cu colanti de ciclist dintr-un material si negru si supraelastic, din care iesea bombata burta cat doua mingi de basket, si maioul marinaresc alb-roz, din bumbac cardat, asortat pana la patru ace cu ochelarii micuti, de inotator stil fluture liber, le apuca cu cele doua maini inmanusate si le injumatatea de cate ori considera, aruncandu-le cat colo in remorca inca atasata la Honda Civic.
Asudand, ba de caldura, ba de bufeuri, am mai uitat de nervi. Am facut schimb de locuri cu el, lasandu-l la munca de jos, si m-am cocotat pe geam, fluturand carpa din stanga-n dreapa, adunand kilometri de panza pe paianjen de pe cele doua degete de praf ale trecutului in care, daca m-ar pasiona, as putea gasi niste raspunsuri.
-Julieto!…Pss… ma chema el susotind. N-aveam chef sa vad pe nimeni, dar daca m-a apucat ce m-o fi apucat si-am dat geamurile jos sa le spal, nu-mi ramanea decat sa-mi arunc praf in ochi, c-altfel trebuia sa-i raspund, macar c-o privire ucigasa. El nu se lasa intimidat si ma striga din nou.
-Julieto, politia!…Pst…politia la mosu’…
-Si-o fi taiat degetele…am aruncat printre dinti, scotand fum fara foc din carpa imbacsita de depuneri si sedimente.
-Astia se dau in gat unii pe altii, cainii! Abia ieri au fost aia de la primarie la alalalt, acum e politia la astalalt. Cine nu poate trai de circularu’ omului? Ce face, prea multa galagie?! zise el, ignorand cele deja spuse de mine.
-Ii cauta degetele, n-auzi? O secunda a lipsit femeia de langa el, si-a si facut-o! De dragul babei, care-i fata de comitet si-mi lauda florile facand intotdeauna risipa de superlative, m-am invrednicit s-arunc o privire obiectiva in curtea vecinului. De sus, vedeam scena in intregime, cu baba toata congestionata la fata, articuland cu greu cuvintele, incadrata de politista numai ochi si urechi la politistul care-si vantura mainile pe deasupra circularului, taind lemne imaginare. Omul, instruit in scoli de prestigiu, avu o sclipire de inteligenta si-si facu loc printre femei, scotand masinaria din priza, revenind apoi la numarul de balet pe care fu obligat de-un gand ori de-un fapt sa-l intrerupa. Politaiul terminase de facut calculele posibilelor unghiuri, le indica probabilele directii si, la un semn al acestuia, incepura toti trei cautarea, umbland aplecati si facand pasi mici, fiecare in coltul de sub nasul lui. Abia vreo cinci minute mai tarziu, politista striga victorioasa evrica, ridicand cu degetele imbracate in manusi chirurgicale degetul mare al vecinului, invelindu-l intr-o compresa sterila si punandu-l intr-o punga de plastic, cerand de urgenta niste geata de la femeia ce parca clocotea.
-One thumb up! imi scapa si mie din geam. Salvarea si politia plecara, lasand cartierul in liniste mormantala. De ieri imi tiuie urechile, si stanga chiar incepe sa ma doara. Mosul imi lipseste, dar ma bucur ca n-am aruncat, la nervi, alte scenarii apocaliptice.
Lucrand in echipa, am uitat curand de ce mi se innegurase privirea, iar cand geamurile si-au regasit locul in canturile ferestrelor, am fost de acord cu meteorologii: vremea se mentine in continuare frumoasa, cu cer mai mult senin. Totul a devenit, parca, dintr-odata mai verde, mai crud. Acum, ca soarele nu se mai munceste neostenit, patrunzand pana mai ieri chinuit printre darele de apa calcifiata de pe sticla prafuita, lumea mi se arata intr-o alta lumina si vad lucrurile mult mai clar, dar totusi nu pot spune cu exactitate, precum clarvazatorii, la ce va trebui sa renunte mosul: la sticla de bere ce-o purta mereu in mana stanga, ori la sculele ce le manuieste intotdeauna cu mana dreapta?