Talia subtire a cartii de istorie

Se pare ca eu am inceput totul alandala, cu visele si cosmarurile care mai intai au fost traite pe propria piele si doar pe urma visate in asternuturi primitoare, care abia mai tarziu au prins consistenta imaginativa si s-au materializat in reverii contemplative, implinindu-se ori redevenind o noua forma a realitatii, mai putin palpabila dar la fel de intensa ca insasi viata.

Cosmarul atat de cumplit, cel cu examenul la matematica la care nu mai esti in stare sa citesti nici macar enuntul problemei, in care ceasul iti ticaie in urechi de parca ar fi cel al mortii, si-n care rezolvarea problemei – daca o fi existand asa ceva in spatiul acesta oniric al mintii umane – e doar o lunga si extenuanta halucinatie aberanta, sunt sigura ca l-au avut multi dintre cititorii mei putini. Imi permit aici sa speculez ca nu multora dintre noi debutul acestei conspiratii a mintii impotriva noua insine a inceput cu chiar o corigenta pe toamna in clasa a XI-a. Da, asa s-a intamplat, pentru ca in primul trimestru al anului am avut nesabuinta sa-i raspund profesorului meu - care degeaba incerca sa ma avertizeze ca vor veni vremuri mai grele – ca va gasi el o cale sa rotunjeasca nenorocita aceea de nota 4,5 in 5. In urmatorul trimestru, ori pentru ca el a fost hotoman si m-a jucat ca un adevarat maestru, dezarmandu-ma mai intai si doar apoi facandu-ma mat, ori pentru ca eu m-am asezat mereu in locul din care puteam copia de la colega mea ce nu-mi era prietena dar totusi imi ingaduia sa-i citesc lucrarea, am terminat onorabil, fara discutii, cu nota 5 intreaga. In al treilea trimestru m-am simtit prinsa la colt, dar nu inainte de-a fi prea tarziu, intampinand in acea perioda nefasta si dificultati medicale, pricopsindu-ma cu o varicela devastatoare de ten oricum acneic, mancat.

Asa a fost odata, dragii babei, dar, din pacate, cunoscandu-mi alimentatia, stilul de viata si psihicul labil, nici macar de acest apelativ nu cred ca ma voi bucura vreodata, simtindu-ma din nou un mic si cu tendinte de ingrasare impostor, insa chiar asa s-a derulat introducerea povestii, avand totusi foarte putin in comun cu restul dezvaluirilor strict personale.

Istoria – cine nu stie deja sa nu citeasca – este cea mai controversata stiinta. Controversat – fie vorba-ntre noi – era si profesorul meu de istorie. Dar mie nu-mi pasa de nimic, nici de bucla lui ce in zadar incerca sa ascunda o calvitie matura, nici de prostul obicei de-a-si sprijini dosul pe catedra, framantandu-si mainile imense si nelinistite in cavitatea ce-o faceau picioarele incrucisate in pantaloni, nici de notele lui de pe lucrarile noastre, care semanau cu indeciziile si incertitudinile mele, greu de citit si descifrat, ce aratau mai mult ca niste siruri de numere succesive 5-6-7 pe care el insusi le citea cinci-spre-sase-spre-sapte. Logica din spatele acestui sistem de notare a fost si-a ramas una foarte controversata, simtindu-ma intotdeauna mai confortabila cu prima decat cu ultima din lunga si controversata insiruire, insa pricopsindu-ma fara sa cer cu cea mai mare.

Nu, la istorie, chiar daca as fi meritat la fel de mult ca la matematica, n-am ramas niciodata corigenta. Profesorul meu de istorie a stiut sa-mi incheie media 7, desi aveam doar un 5 si-un 6. Perioada, anul sau macar cand anume istoria a devenit un cosmar, nu se pot stabili cu exactitate. Presupun doar ca nu a fost intr-o alta era, primul cosmar de acest gen datand undeva in jurul anilor 2006-2007 era noastra. Nu se poate stabili cu exactitate daca aparitia primului cosmar are vreo legatura cu activitatea mea pe blog, insa se stie sigur ca el revine periodic in universul meu fantastic, cu o frecventa mult mai mare decat cea dorita.

Pe scurt, cosmarul se compune din urmatoarele: eu ma trezesc brusc - bineinteles! – chiar inaite de terminarea liceului. Imi dau seama ca la mai toate celelalte materii am fost cat de cat activa, doar la istorie am absentat intreg anul. Facand un calcul mintal rapid, realizez ca nu am note pentru aceasta stiinta, neramanandu-mi decat sa repet clasa a XII-a. Ma precipit, ma agit, dar manualul e mult prea stufos si istoria o stiinta mult prea controversata, iar timpul scurt, insuficient. Un anume element din cosmarul matematicii, acela cu neputinta cititului, se manifesta extrem de acut si-n cadrul acestui cosmar evocator, si sfarsesc prin a ma trezi mancata de aceleasi bine-cunoscute nelinisti, angoase si frici: nu termin liceul!

Azi-noapte, cosmarul devenit deja istorie s-a repetat. Fiecare element principal ori secundar al inchipuirii s-a regasit in el si intreg sirul evenimentelor s-a repetat obsesiv. Eram gata sa ma trezesc si din acest vis cu dorinta de-a-mi ferfenitii diploma de bacalaureat cand, ca din senin, in schimbul absentei notelor mele, profesorul imi cere sa-i dau o bucata de panza subtire. Ma zbat, caut si sfarsesc prin a avea in mana panza salvatoare, putin cam rosiatica dar subtire, transparenta, si-un manual de istorie nou, alb si foarte slab reprezentat in numar de pagini. Il rasfoiesc si recunosc nume de datatori de nume de strazi, ani ce doar in vis au relevanta si fotografii alb-negru, ale codului meu genetic parca. Ma trezesc cu panza aceea rosie al carei nume imi scapa si-mi tot vine sa-i zic cheesecloth, desi stiu ca numai noi romanii ii zicem branza, si cu manualul invatat cat pentru o nota spre trecere, rasuflu usurata ca inca un cosmar, acela al istoriilor, l-am cumparat. Cred, in sfarsit, ca m-am integrat.