Supradoza de Bejeweled

Fireste, nu oricine stie cum se nasc ierarhiile. Nu pe baza valorilor, neaparat, ci mai degraba printr-un fel de joc meschin al hazardului. Asemeni valorilor. Asemeni ideilor. Asemeni mie. Codurile se scriu cu o indemanare aproape obsesiv-compulsiva si se citesc pe nerasuflate, nedigerate. “Ana are mere”, probabil, insa nu toti ne vom bucura de ele. Merele sunt rosii, galbene si verzi, dar si perele sunt. Cine-ar fi fost Ana, daca n-ar fi fost Manole? Iar fara ei, ce-ar mai fi scris autorul anonim? Dar numele ei real nu e Ana, e Sophie, si merii nu-s ai ei, ci ai tatalui ei. Pe Ana n-am nascocit-o eu, si nici mere n-am cules vreodata. “E greu sa gandesti dincolo de cubiculul tau, cand el e lumea ta. Dar trebuie. Grabeste-te!” isi spuse ea irosind cuvinte in gand. Sophie are si ea mere. Multe. Si tata sus-pus. Si temperament si personalitate si credinta ca nimeni n-o egaleaza, nici macar Ana. Ii e greu sa aleaga intre cele doua nume, dar in seara aceasta unul ii va cadea victima. Victima gurii ei lacome, plina de seva. Nu va sta mult pe ganduri, stie asta. Dulce e gustul razbunarii. Dulce precum otrava. Marul inca neales are o anumita stralucire discordanta ce-i fura privirea si i-o vinde pe piata neagra. Ochii negri ai monstrului biped o urmaresc cu insistenta de musca, dar ochii ei intotdeauna rosii de plans sunt astazi verzi precum vanatorii de comori, aproape deschisi. La culoarea lor deschisa la schimbari se adauga cateva raze de soare, gata sa apuna. Se mai foieste de doua ori, ingandurata, doar ca sa afle ca tot ce stie e adevarat. Adevarul e ca nu exista adevar. Cata minciuna, dom’le, cata neruda-re!… Domnul din mintea ei nu minte niciodata, pentru ca nu are adevaruri de ascuns. Minciuna se ascunde greu. La fiecare e nevoie de doua, si tot asa, exponential. Adevarul e ca nu e nevoie sa stim daca oricum nu intelegem. Nu, isi spuse din nou, se va opri aici si va innopta, va scoate cartile si-si va citi, silabisind, viitorul in stelele ascunse in cenusiul pardesiului ei facut sul prin care va cerceta cerul constelatie cu constelatie, va face o lista a prioritatilor pe care o va rescrie intr-o scrisoare simpatica prim-ministrului, ministrului de finante si reginei, stiind de la bun inceput ca n-o va trimite niciodata dar ca va astepta, plangand absolut gratuit, cate zile va avea ca aceasta, nerabdatoare raspunsul lor in doi peri. Peri albi si rosii si galbeni si verzi si uscate!
P.S. Pentru cei care-ati ajuns istoviti dar fericiti la final: Ana nu-i sora-mea, ba! Anna e! Si nici Vraji. Cine-o fi, atunci?!…