Cautarea Google a zilei

Daca nu sunteti de acord cu mine si cu premiul ce-l acord pentru aceasta cautare, trebuie ca nu cititi blogul care va lipseste!

Azi (stati sa verific data), 29 iunie 2008, se acorda premiul cel mai mare din lume urmatoarei cautari pe Google:

Cine a inventat hepatita?

Bravo, intrebarea e cel putin impertinenta! Ce nevoie avem noi de hepatita, cand ne mananca prostia intre circumvolutiuni? Sa-l gasim pe inventator si sa-i luam gatul! Si, scuzata fie-mi plagierea, succesuri multiple si nebanuite, dragul meu cautator!  (Hi, hi, hi, stiam eu ca ma distrez bine pe Internet, ce nevoie am de-o viata reala?!)…

Primul interviu

O mica discutie amicala cu sotul, vineri seara la o bere, asa cum urmeaza:

-Vad ca ai creat o noua categorie.

-Da, e greu sa imparti ineptiile pe categorii, dar simteam nevoia unei noi categorii, celelalte incepusera sa ma ingradeasca.

-De unde Efecte secundare?

-Nu de la Viagra, smecherule!…

-Mama Aurica e titlul…povestirii?

-Nu, mama Aurica e doar o femeie care se vrea personaj, nu neaparat principal.

-Cum s-a nascut aceasta poveste?

-Joi seara, cand tu-ti gasisesi de lucru in pod, am stat cu copiii la televizor si-am vazut un film cu Tom si Jerry. A doua zi, la cafea, am dat de caietul in care-mi deseneaza Mara flori, si-am scris introducerea.

-Vorbesti serios?

-De multe ori, zevzecule!

-Si-ai scris-o asa, dintr-o suflare?

-Nu, din suflarea a vreo patru-cinci tigari.

-Si vei continua?

-Sa fumez?!

-Nu… Povestea!

-Sa vedem daca Ovidiu vrea.

-Vad ca ai specificat ca acest dialog nu e decat o discutie conjugalo-amicalo-bahica. De ce tii mortis s-o faci publica?

-Pentru ca tu iar esti ocupat, Mara e prost-dispusa, iar eu n-am chef sa strang paturile, spal vasele, gatesc si asa mai departe. Si de n-ar fi fost discutia asta, n-as fi avut ce povesti, Roibule draga. Unde ti-ai pus saua?

Stiri, de data aceasta de la curtea domnitei

In curte am doi artari tineri, probabil de varsta mea, dar foarte, foarte maturi, v-o jur! Ei nu fac umbra gradinii ci, tot asemeni mie, numai pamantului. Nu-i sec niciodata, chiar daca sunt niste dulci. M-am gandit sa-i denumesc, sa mi-i amintesc mai usor, dar nu mi-au mai ramas nume disponibile. Dar stai, mi-am amintit de cei doi braduleti de Alberta, pe care i-am cumparat in toamna si i-am plantat in primavara cu mare tam-tam, deja morti. Philip avea nevoie de nume pentru ei, asa ca i-am botezat pe loc, fara certificat, Itzic si Pitzic (da, stiu, lipsesc critic niste dia). Copilul, pentru care numele tipice ale personajelor bancurilor sunt  Jean-Jacques si Marie-Michelle, i-a rebotezat Tipic si Pitic. Si asa le-a ramas numele, pana a doua zi, cand i-am dezgropat. Pentru braduletii de Alberta, care sunt niste pitici tipici, numele alese erau in concordanta cu caracteristicile fizice ale coniferelor, ma intreb daca numele pot fi transferate artarilor tineri, dar deja foarte maturi.

Nu cred, dar poate va urma.

Pisse-en-lit

-Ei, si cum iti place Kalashnicov-ul ce ti l-am cumparat, ma intreaba sotul intr-o seara.

-Nu stiu, n-am avut timp sa-l incerc, Filomela si Marieta sunt in spital, iar Aristotel si Caius sunt la racoare. Sunt mancata de griji si, zau, nu-mi arde acum de scos papadii.

-Auzi, pana nu se lasa racoarea si intre noi, ce-ar fi sa incerci scula aia, sa stim si noi pe ce-am dat banii… Ori macar de-ai pune si tu un link pe blog, c-am inteles ca inca merge spaga la romani, si vezi si tu ca nu stam chiar pe roze cu banii… Omul asta nu intelege ca gazonul n-are nimic in comun cu blazonul, si-n plus, iarba asta nu se fumeaza. Dar i-am promis ca, pana ajunge Caius la Carei, scot cateva sute de papadii, sa ne dumirim cum stam cu investitia, si poate pun si link-urile, s-o mai scoatem la liman cu cheltuielile.

A doua zi, mai pe la pranz, am scos Kalashnicov-ul din magazie, l-am armat si-am iesit, precum Terminator pe vremea cand habar n-avea cum se guverneaza California, in lanul de papadii. M-am uitat in stanga, am aruncat o privire si-n dreapta, si m-am descurajat complet. Am cugetat o vreme si am hotarat, in unanimitate, ca primele pe care le voi extermina vor fi cele inflorite. Am facut cercuri-cercuri si gramajoare-gramajoare si, doua ore mai tarziu, altele aveau sa fie inflorite. M-am mai invartit o vreme prin curte, armand si dezarmand zgomotos Kalashnicov-ul care facea treaba buna, dar lasa urme cam adanci in gazonul in care creste cam orice, numai iarba nu.

Oare de ce le zic francezii pissenlit, adica pisse-en-lit, la amaratele astea de buruieni, m-am gandit eu fara sa ma intreb, ca tastatura asta nu mai suporta semnele de intrebare dar inca bate ca nebuna trtr-uri, de trebuie mereu sa corectez in urma ei, pana-mi pierd si rabdarea si urma la orice idee. Sa fie oare culoarea de vina(semn de intrebare) Uite, englezii, mai stilati, le zic dandelions, denumire care nu vine de la dandy-lions, asa cum ma gandeam eu, ci de la dent-de-lion, adica tot imprumut de la francezi. Cu gandul asta in minte, ma cazneam sa scot cele mai marete specimene de papadii care cresc pe langa gard, dincolo de care vecinul isi are gradina de legume la care-i ingrasa pamantul cu tot felul de materii organice. Scandurile de lemn ale gardului imi faceau treaba grea, dar ma luptam fara sa cedez, doar aveam o misiune de indeplinit.

In linistea dupa-amiezii cu temperaturi foarte prietenoase, pasi harsaiti pe dale de beton se auzeau apropiindu-se. Din unghiul in care ma aflam, vedeam foarte bine ce se intampla de cealalta parte a gardului. Vecinul meu, care de cand se trezeste si pana se culca, plimba cu el o sticla de bere de care are mare grija sa nu fie goala, aparu la orizont. Mi-am afisat zambetul prietenos pe figura, cel care merge la fix cu formula de salut ce-o aveam pregatita in minte, m-am facut c-am uitat de discul pe care nu l-a mai returnat niciodata copilului meu, si-am asteptat, cu scula infipta in pamant, contactul vizual. El, taraindu-si picioarele inspre mine, se aproprie de gard, isi desfacu slitul la pantaloni, isi scoase scula si se pisa. Mai pe mine! Sunt noua ani de cand nu mi s-a mai intamplat sa vad asa ceva si, din cauza elementului-surpriza, n-am reactionat tocmai cum mi-ar fi placut. Mi-am plecat ochii inspre scula mea de exterminat papadii, nemaisimtind nevoia nici unui contact vizual, m-am tras la o parte din raza jetului care batea, ce-i drept, mai mult pe bocancii mosului, si-am mormait, mai mult pentru mine: Don’t piss on me! Pisse dans ton lit, you mother fucker!

Iar in acea noapte, pentru ca Mara a simtit ca inca nu sunt pe deplin convinsa de proprietatile diuretice ale papadiei, mi-a facut, pentru prima oara, o demonstratie.

 

Concurenta sigura a postei rapide

Si mama si tata au venit in Canada in 11 decembrie. Anul trecut. Au adus cu ei multe cadouri, unele pentru Mosul nostru Craciun, sa-i mai usureze sacul si sa nu-i oboseasca renii, altele pentru alti mosi. Am primit si noi un plic albastru, si-am intrebat zambind sagalnic, ati vandut apartamentul din oras, dar ni s-a raspuns, tot zambind sagalnic, nu, si asta nu e pentru voi, dar l-am luat bucurosi. Cu plicul in mana, am cautat un loc unde sa nu ajunga copiii, acel colt din casa unde se pun lucrurile bine, la loc sigur. L-am pus pe corpul de mobilier al carui nume nu-l stiu nici daca caut si-n dictionarele care inca n-au parasit tipografia, un corp care are si sertare, are si rafturi, si mai suporta si televizorul din dormitor pe deasupra. Am dat sa ies din dormitorul nuptial, dar m-am intors din drum (si cred ca asta a contat mult in desfasurarea ulterioara a evenimentelor) si, cum plicul fusese trantit deasupra DVD-urilor cu filmele copiilor, m-am horatat sa-l var mai adanc, in spatele televizorului. In dormitor ajungem tarziu, nici noi nu mai stim de ce, iar de uitat la televizor, ne uitam cat se uita si televizorul la noi. De uitat in spatele lui, nimeni nu se uita, dar de uitat plicul in spatele lui, toti l-am uitat!

Deh, noroc cu sarbatorile pascale, care anul acesta au coincis cu sarbatorirea printisorului Philip, ca asa se face ca am tras o carpa de praf si pe mobilierul din dotare si, din repezeala, si pe plicul albastru. Stupoare, mare stupoare! Hartia, stand la caldura aparatului electronic care merge fara sa bage cineva de seama, ba si in vecinatatea geamului unde bate soarele la asfintit, si-a mai pierdut din culoare. Asa se explica, daca e necesar, de ce mi-au mai trebuit inca cateva saptamani sa elucidez provenienta plicului cu hartia ce va fi fost candva albastra, apoi inca cateva altele sa-l conving pe sot sa-si sune fostul coleg de facultate care nu se mai astepta la surprize din partea lui Mos Craciun cand nici iepurasul n-a fost in stare sa-l surprinda, cateva schimburi nefericite de mesaje telefonice intre robotii nostri, o mica conversatie nocturna cu doamna colegului si, surprize, surprize! ieri, intr-o atmosfera ceremonioasa, sa inmanam, desi nimeni nu mai credea, plicul cu hartia ce a fost candva albastra.

Nu avem nici experienta, nici resursele postei rapide, de care muma o fi ea, FedEx, Purolator, UPS, DHL sau cum s-or mai fi numind ele in lume. Dar nu e greu de observat siguranta, fie ea si putin decolorata de soare, si rapiditatea ardeleneasca cu care am livrat plicul la destinatar: in mai putin de-o jumatate de an! Ne-am felicitat reciproc si ne-am propus o vacanta. Ne pare rau, nu mai livram pachete, colete si plicuri, si nici de telefonul fara fir nu cred sa mai fi ramas energie, actiunea si suspansul ne-au obosit, de aceasta data, foarte tare!

 

Cine a inventat cuiul?

 

 Cu suparatele astea doua mi-am petrecut iarna in podul casei care-si asteapta randul la renovare. S-au bazait una pe alta, ba ca una, ba ca nu cealalta ar fi inventat cuiul, s-au certat si n-au mai vorbit niciodata. Nici moartea nu le-a facut dreptate. Dar timpul, ah, timpul le-a uscat bine-bine pe dinauntru de tot orgoliul si toata spuma urii ce le colcaia prin viscere si, pana la urma, cea mai desteapta a cedat. A zburat. In neant. Luata de vanturile schimbarii. Intr-un fel sau altul, ne-am linistit cu toatele. Cuiul e, oricum, o inventie desueta, dar cine a mai vazut muste vorbitoare?!

My ex beau-frere

 

 

Si-a luat o zi libera si se cam plictisea acasa, si desi discurile cu filme pe care le imprumutasem de la el le-am imprumutat si eu la randul meu, Valentin s-a hotarat totusi sa vina sa ma vada. Cu motorul! Cu motorul lui cel nou si stralucitor la care si-a asortat pantalonii, bocancii, casca si ochelarii, si mi-a promis ca va lucra si la burta. Am povestit de una, de alta, putin jenati de trecutul nostru comun cu iz cam neplacut, dar m-am bucurat sa-l revad.

A vrut s-o vada si pe Mara si pentru ca oricum se apropia timpul pentru cea de-a doua plimbare a zilei cu gradinita prin cartier, ne-am dus inspre acolo, el calare pe multi cai-putere, eu pe jos, pe piciorul meu frumos. Si-a parcat motorul in fata gradinitei unde educatoarea le servea gustarea copiilor afara, si-n cateva secunde mi-am aratat si eu chipul de dupa gardul viu ce strajuieste parcarea plina de biciclete, triciclete, masinute, trotinete. Mara, care-si servea biscuitii cu branza preferati, s-a rusinat vazandu-l pe Vali; n-a strigat de bucurie sa ma vada, nu si-a ridicat ochii de pe biscuiti, iar cand Vali s-a apropiat de ea s-o pupe si sa-i vorbeasca, toata s-a fastacit si, cu ochii inca lipiti de masa, mi-a intins doar o mana in care tinea un biscuit, imbiindu-ma vehement sa gust.

Educatoarea se-nvartea in jurul masutelor, facandu-si de lucru, cu un ochi rezervat enigmaticului motociclist ce picase pe nepusa masa si a carui identitate eu intarziam sa i-o dezvalui. Nu stia de unde sa-l ia si unde sa-l aseze pe strainul ascuns sub harnasamentul lui modern, ea care imi cunoaste si prietenii si familia. Strainul a mai zabovit o vreme, incercand s-o imblanzeasca pe Mara, dar neavand mare trecere la ea, ne-a lasat sa intelegem ca ne-ar parasi. Mi-am ridicat ochelarii sub care plangeam sa-l pup , pentru ca era ziua lui de nastere si de nume, si pentru ca asa facem la despartire. Educatoarea il privi lung cum incaleca pe motor si dispare asa cum a si aparut, lasand in urma multe semne de intrebare. Am inhatat carucioarele si am pornit la drum, fara o vorba in vantul puternic.

-Si… incepe ea timid, nestiind exact cum, a venit asa, fara sa te anunte?

-Nu, zic eu, m-a sunat dimineata.

-Si… ati petrecut toata ziua impreuna?

-Da, raspund senina. A fost, ca-ntotdeauna, putin cam anapoda reintalnirea cu el, desi am ramas in bune relatii cu totii, chiar si cu familia lui. Insa nu mi-e usor sa fiu eu-insami in prezenta lui, ma stanjeneste putin trecutul nostru, chiar daca n-am fost direct implicata in poveste.

-Dar trebuie ca l-ai cunoscut inainte de Stefan (pe care-l cunosc dintotdeauna, cred), incearca ea sa aranjeze necunoscutele in ordinea in care i se pare ei fireasca.

-Nu, l-am cunoscut abia acum cativa ani, cand a venit in Canada.

Oh, si-am inteles in sfarsit telenovela ce se desfasura in capul ei micut si dragalas. Da, da, n-a fost vina mea ca la foarte scurt timp de la venirea lor aici, cumnatul meu Valentin, pe care abia apucasem sa-l cunosc, mi-a devenit fost cumnat, n-a fost vina mea nici cand eu, ezitand sa-l prezint educatoarei ca fiind fostul meu cumnat ca apoi sa-i uit si numele, l-am lasat pe el sa se prezinte ”Hi, I’m Valentin, I’m her ex beau-frere”, ca la noi la Quebec, cu bla-bla-ul in engleza dar cu cuvintele-cheie in franceza, dar s-ar putea sa fi fost totusi vina mea ca desi mi-a sunat si mie cam a ex boy-friend acel beau-frere, am lasat-o sa cada in ispita. Cu gandul si pe seama mea!

Nu mai am nici o scuza!

Intru pe FlickR unde primesc, ca de obicei, un mesaj de intampinare, un salut intr-o limba oarecare dar intotdeauna alta, specificata putin mai jos.

Bonjour Cristina!

Now you know how to greet people in French.

Of, sper sa nu afle francofonii ca stiu!

Shop-an-hour

Dimineata mi-am facut tura de-o ora prin cartier impreuna cu cei sase copii de la gradinita, repartizati dupa principii stiintifice de catre educatoarea anorexica (nu amusinati, nu e urma de barfa) in cele doua carucioare de gradinarit (fara vreo legatura cu gradinita) si-am marsaluit mereu impotriva vantului rece, desi pe parcurs am mai schimbat directia. Am pierdut intalnirea zilnica de la 10:34 cu autobuzul 19 si mi-a lipsit privirea intrebatoare a soferului inca vreo 10 minute dupa. Cand, la locul obisnuit de intalnire, educatoarea s-a oprit sa-si caute celularul si sa verifice ora exacta, si imediat dupa confirmarea orelor 10:34 a facut cateva remarce despre cat de mult intarzie autobuzele (ca vedeam pana departe in josul strazii si veneam de departe din susul ei), mi-am dat seama ca nu sunt singura. Am tacut amandoua cateva sute de metri, fara retinere.

La ora cinci jumate, cand am deschis usa de la intrare ca sa ies, soarele m-a sarutat direct pe retina si vantul mi-a mangaiat blajin pielea expusa, si mie nu mi-a venit sa cred ochilor cele 13 grade pozitive de pe termometru. Am verificat de doua ori si am constatat, fara opreliste la gura, ca in timp ce eu pierdeam timpul la computer, primavara se si instalase. Am sarit direct in masina cu sofer (sa ma ierte ecologistii dar nu sunt Forrest Gump) si m-am mai oprit numai la magazinul favorit. La standul de carti m-am aruncat in genunchi, multumindu-i Domnului ca s-a indurat si de noi, dar si ca acolo, pe raftul de jos, tin ei cartile despre gradinarit. Am gasit vreo trei interesante, cu fotografii frumos colorate, si-am citit si-am privit si m-am bucurat prematur, ca inca aveam pe retina cei doi metri de nameti din fata casei. Dar vanticelul acela cald si bland ma umplea de optimism, de parca nu tot el sau frate-sau din nord ma bagase in depresie pana-n gat.

M-am decis sa cumpar una dintre carti si-am mai aruncat cateva priviri si la alte raioane, fara chef insa. O ora mai tarziu, cand sa deschid usa de la intrarea magazinului ca sa ies, primavara nicaieri! Dupa cum sufla de furios vantul, iarna pesemne se suparase rau pe sfioasa si necugetata primavara. I-am si zis lui Stefan:

-Nu pot sa intorc capul de doua ori, ca primavara a venit si-a si plecat.

-Fii si tu mai pe faza, mai lasa shoppingu’!

-Nu incerca sa complici lucrurile, nu e nici o filozofie! Eu nu Schop-en-hauer, eu doar shop-an-hour! E dreptul meu de inzapezita!

Si n-am mai continuat discutia, pentru ca mi-am adus aminte, in cele din urma, ca e 1 Aprilie. Proasta de mine…

Regulamentul privind utilizarea si reciclarea buretilor de bucatarie -Seminar practic

 In baza articolului 45 al Legii nr. 69-VAI MIE din data fara importanta care mai bine se va da uitarii, privind utilizarea buretilor de bucatarie si procesul de reciclare a lor, Gospodina hotareste:

1. Pentru o buna desfasurare a procesului de spalare a vaselor cat si a altor activitati cu scop igienic prestate in bucatarie, se vor folosi intotdeauna doi bureti de bucatarie, asigurandu-se astfel o rapida depistare a lor in maldarul de vase murdare care isi asteapta randul la spalare, unul dintre bureti fiind utilizat cu preponderenta pentru spalarea lor, celalalt pentru clatire.

2. Buretii de bucatarie se vor supune supravegherii si controlului periodice efectuate de Gospodina, cat si a altor persoane prestatare de servicii casnice instruite si atestate corespunzator, urmarindu-se astfel gradul de uzura si nivelul de jeg al buretilor sus-mentionati.

3. Prin scaderea uzurii din valoarea de inventar al buretilor de bucatarie, se va determina momentul oportun al transferului unuia dintre ei in sala de baie, asigurandu-se astfel procesul de reciclare a buretilor care, din acest moment, va deservi exclusiv actiunilor de curatire si infrumusetare a salii de baie.

4. Retribuirea personalului încadrat nemijlocit în prestarea serviciilor casnice, executarea lucrărilor de curatire si infrumusetare a domiciliului sau desfăşurarea altor activităţi, fara plată, se efectuează conform actelor normative şi legislative în vigoare (inca se discuta aprins).

Caz practic:

Gospodina este surpinsa in timpul unui proces periodic de curatire a obiectelor sanitare si infrumusetare a salii de baie de telefonul care suna insistent in bucatarie.

Raspundeti la urmatoarele intrebari:

1. De ce pentru aproape o saptamana Gospodina va gasi doar un burete in chiuveta din bucatarie, in timp ce in sala de baie va gasi doi

2. Care sunt mijloace tehnice si de transport care asigura, tot fara participarea intelectuala si aprobarea constienta a Gospodinei, transferul necontrolat si nesupus Legii date si votate de Gospodina a unuia dintre bureti din sala de baie inapoi in chiuveta de la bucatarie.

3. Incercati sa aproximati perioada de timp necesara Gospodinei pentru a realiza ca situatia a revenit la “normal”, respectiv doi bureti la bucatarie, un burete la baie

4. Bifati cea mai adecvata metoda de pedepsire a vinovatilor:

a). icter mecanic, hepatita virala, echinococoza hepatica

b). obligativitatea de a parcurge pedestru, infruntand conditiile meteorologice nefavorabile, circa 15km si cumpararea unui nou set de bureti de bucatarie de la Canadian Tire -singurul magazin care comercializeaza buretii preferati de Gospodina

c). ma scuzati, n-am nimerit la seminarul care ma interesa.

Nota: Nu incercati la domiciliul dumneavoastra, le faceti pe propria piele (bubele).