Luati loc pe terasa

Fara titlu, ca la casele mari

 

Sau cum, desi nu stiu sa folosesc Photoshop, il folosesc, totusi, in exces.

11 mii de metri deasupra Statuii Libertatii

Cu ochii pe voi

Fluture

Odihna

Unde nu-i cap, vai de picioare!

Muscata

Mara are 3 ani!

 

Mara e un copil ca toti ceilalti. Nascuta si crescuta intr-o familie in care schimbul de opinii si finele contraziceri sunt la ordinea zilei (cu exceptiile aferente care nu fac decat sa intareasca regula), Mara, copilul nostru aflat in stadiul mimetismului verbal, ne pune la oglinda lingvistica si ne lasa fara cuvinte: foarte multe din frazele ei incep cu formula “Pai da, dar…”. Cele mai multe dintre ele au o continuitate logica si se integreaza bine in context, dar la varsta ei intamplarea face jocul de cuvinte inteligent. Nu demult a descoperit ca lucrurile nu merg intotdeauna cum dorim, ca mici incidente sau accidente ne fac viata problematica. “Avem un problem, asta e problemu’ ” este o alta concluzie care ne lasa fara replica, mai ales in contextul in care intrebata fiind de ce a imprastiat o cutie de cereale pe jos in bucatarie, ea va raspunde “Nu eu, cutia! Cutia e ploblemu’!” Incepand cu argumentele si concluziile, am crezut/sperat c-am sarit o etapa, aceea a lui DE CE?, dar amarnic ne-am mai inselat si de data aceasta. Seria “Da’ de ce”-urilor poate continua nu pana la epuizarea tuturor argumentelor pertinente pentru varsta ei, ci pana la epuizarea tuturor resurselor de care dispunem: energie, informatie, inspiratie, chef, rabdare, tutun, alcool si alte droguri usoare cu sau fara prescriptie. Limbajul ei nu e doar o mijloc de comunicare ci si unul de manipulare. In functie de interesele personale foarte clare, ea poate fi doar a mamei sau doar a tatalui, poate fi sora verisoarei ei dar niciodata sora fratelui ei. Un copil precoce care stie ca nu e niciodata vina lui, ci poate a fratelui ei care nici macar nu se afla prin preajma dar care ar trebui sa plateasca pentru dezastrul pentru care noi o tragem, pe nedrept, la raspundere. O doare deseori gatul si daca nu-si primeste pastilutele cu deliciosul lor gust de capsuni, subit o apuca dureri de stomac si de cap. Interesanta e si simpatia dintre noi si cum ne molipsim unii de la altii si ajungem si noi la cutiutele noastre cu medicamente! Rareori rade in hohote dar canta mult, si daca-i zic ca-i mananc gurita imi raspunde ca nu e buna, ca are dintii negri! Ce atata tura-vura, copilul asta va ajunge o soacra de nota 10 candva!

My ex beau-frere

 

 

Si-a luat o zi libera si se cam plictisea acasa, si desi discurile cu filme pe care le imprumutasem de la el le-am imprumutat si eu la randul meu, Valentin s-a hotarat totusi sa vina sa ma vada. Cu motorul! Cu motorul lui cel nou si stralucitor la care si-a asortat pantalonii, bocancii, casca si ochelarii, si mi-a promis ca va lucra si la burta. Am povestit de una, de alta, putin jenati de trecutul nostru comun cu iz cam neplacut, dar m-am bucurat sa-l revad.

A vrut s-o vada si pe Mara si pentru ca oricum se apropia timpul pentru cea de-a doua plimbare a zilei cu gradinita prin cartier, ne-am dus inspre acolo, el calare pe multi cai-putere, eu pe jos, pe piciorul meu frumos. Si-a parcat motorul in fata gradinitei unde educatoarea le servea gustarea copiilor afara, si-n cateva secunde mi-am aratat si eu chipul de dupa gardul viu ce strajuieste parcarea plina de biciclete, triciclete, masinute, trotinete. Mara, care-si servea biscuitii cu branza preferati, s-a rusinat vazandu-l pe Vali; n-a strigat de bucurie sa ma vada, nu si-a ridicat ochii de pe biscuiti, iar cand Vali s-a apropiat de ea s-o pupe si sa-i vorbeasca, toata s-a fastacit si, cu ochii inca lipiti de masa, mi-a intins doar o mana in care tinea un biscuit, imbiindu-ma vehement sa gust.

Educatoarea se-nvartea in jurul masutelor, facandu-si de lucru, cu un ochi rezervat enigmaticului motociclist ce picase pe nepusa masa si a carui identitate eu intarziam sa i-o dezvalui. Nu stia de unde sa-l ia si unde sa-l aseze pe strainul ascuns sub harnasamentul lui modern, ea care imi cunoaste si prietenii si familia. Strainul a mai zabovit o vreme, incercand s-o imblanzeasca pe Mara, dar neavand mare trecere la ea, ne-a lasat sa intelegem ca ne-ar parasi. Mi-am ridicat ochelarii sub care plangeam sa-l pup , pentru ca era ziua lui de nastere si de nume, si pentru ca asa facem la despartire. Educatoarea il privi lung cum incaleca pe motor si dispare asa cum a si aparut, lasand in urma multe semne de intrebare. Am inhatat carucioarele si am pornit la drum, fara o vorba in vantul puternic.

-Si… incepe ea timid, nestiind exact cum, a venit asa, fara sa te anunte?

-Nu, zic eu, m-a sunat dimineata.

-Si… ati petrecut toata ziua impreuna?

-Da, raspund senina. A fost, ca-ntotdeauna, putin cam anapoda reintalnirea cu el, desi am ramas in bune relatii cu totii, chiar si cu familia lui. Insa nu mi-e usor sa fiu eu-insami in prezenta lui, ma stanjeneste putin trecutul nostru, chiar daca n-am fost direct implicata in poveste.

-Dar trebuie ca l-ai cunoscut inainte de Stefan (pe care-l cunosc dintotdeauna, cred), incearca ea sa aranjeze necunoscutele in ordinea in care i se pare ei fireasca.

-Nu, l-am cunoscut abia acum cativa ani, cand a venit in Canada.

Oh, si-am inteles in sfarsit telenovela ce se desfasura in capul ei micut si dragalas. Da, da, n-a fost vina mea ca la foarte scurt timp de la venirea lor aici, cumnatul meu Valentin, pe care abia apucasem sa-l cunosc, mi-a devenit fost cumnat, n-a fost vina mea nici cand eu, ezitand sa-l prezint educatoarei ca fiind fostul meu cumnat ca apoi sa-i uit si numele, l-am lasat pe el sa se prezinte ”Hi, I’m Valentin, I’m her ex beau-frere”, ca la noi la Quebec, cu bla-bla-ul in engleza dar cu cuvintele-cheie in franceza, dar s-ar putea sa fi fost totusi vina mea ca desi mi-a sunat si mie cam a ex boy-friend acel beau-frere, am lasat-o sa cada in ispita. Cu gandul si pe seama mea!