Din gradina

Ma apasam cu toata greutatea pe lama de metal, fortand sapa sa muste adanc din pamant si, intorcand brazda pe dos, rascoleam cu degetele bucatile de tarana ce se imprastiau in voie, curatandu-le de radacini netrebuincioase. Cativa saci de balegar asteptau sa fie framantati cu pamantul ce-l desteleneam nu cu prea multa ravna, dar cu multa placere. Nici cu altele nu procedez altfel, mi-am zis in gand, ingenunchiind cu mainile murdare si repetand miscarea. Vecinul repara si el ceva dupa gard, tulburandu-mi linistea cu masinariile lui suieratoare si, nemultumit de cine mai stie ce, isi opri masinaria si-si lasa gandurile sa umple linistea ce traversa gardul ca si cum n-ar fi fost intre noi. N-am bagat de seama ce zice, dar parca se voi auzit, ridica vocea tot mai sus si-n limba de mama a lui Harper, nu a lui Chretien, cum i-ar fi stat bine.  Politica -nici a unuia, nici a celuilalt, si nici a altora- nu m-a interesat vreodata, iar limba de mama e singura pe care-o stapanesc, dar imi vars si eu cu usurinta naduful in limba lui Harper, ma brazda iar prin crestet.

Gradina am mostenit-o de la fostii proprietari si cand maica-mea mi-a zis c-o s-o sape taica-meu si ea o sa cumpere rasaduri si-o s-o faca sa rodeasca, am fost pe punctul sa-mi pierd cumpatul, noroc ca nu-l mai aveam demult. De n-as fi avut copilul inca in cele 30 de zile de garantie a spitalului, care-mi tinea de urat in noptile albe, si casa veche si jegoasa la care lucram zi-lumina ca s-o facem a noastra, si de fostii proprietari imi lasau mostenire si uneltele agricole pentru gradina, m-as fi rasculat, mi-as fi rascumparat gradina pentru care inca nu aveam nici un plan de viitor si nici o dorinta s-o pastrez in forma ei initiala, dar de care fusesem deja expropriata.  Azi, lucrand in ea, nu-mi puteam explica revolta ce ma stapanise atunci dar m-am felicitat, tot in gand, ca in acel an mi-am murdarit mainile cu multe altele, dar cu gradina nu.

Gradina, desi nu prea mare, imi ocupa mult din timpul liber. Lucrand-o an de an, ingrasandu-i pamantul, dandu-i viata si vazand-o cum creste, m-a invatat s-o si iubesc. Ma invart in jurul ei ca un redutabil proprietar, o muncesc cu drag dar o las in paragina cand si cand, ma intorc si-o inund, iar o las sa sece, dar de roade nu-mi pasa. Nu astept nimic de la ea, dar daca-mi da, primesc cu bratele deschise. E doar o gradina, in fond, si asa cum e, e gradina mea!

Leapsa

Am primit o leapsa de la Forevergreen, e prima din viata mea de bloaga, va rog sa nu fiti foarte critici!

1. Ziua cea mai frumoasa? Ziua in care meteorologii se dovedesc a fi niste incompetenti si, in pofida previziunilor lor stiintifice, inclusiv soarele le rade in nas.

2. Lucrul cel mai usor? Lucrul pe care-l fac altii in locul meu, mie fiindu-mi lene.

3. Cel mai mare obstacol? Sa NU consider obstacolul ceea ce este de fapt, adica doar o mica denivelare.

4. Cea mai mare greseala? Sa inghit nemestecat.

5. Cauza rautatilor? Sindromul premenstrual.

6. Cea mai mare infrangere? Faptul ca nu mai pot fugi de-acasa.

7. Prima necesitate? Apa (poate fi si din bere).

8. Eroare? Sa cred ca binele poate sta singur in echilibru.

9. Cel mai mare defect? Tac cand trebuie sa vorbesc, vorbesc cand trebuie sa tac.

10. Persoana cea mai periculoasa? Eu.

11. Cel mai urat sentiment? Ipocrizia.

12. Cel mai frumos cadou? O bona si o bucatareasa.

13. Cel mai bun remediu? Hlizeala.

14. Protectia efectiva? Prezervativul.

15. Cele mai necesare persoane? Cel care-mi asigura traiul decent si timpul necesar pentru lepse.

16. Sentimentul cel mai frumos? Ca n-am asudat degeaba, ca am pierdut macar un 500 de grame.

 

Fiind somera, nu dau leapsa gratis ci o scot la licitatie, incepand cu un pret modic. Sa nu uitam, si banii trebuie sa circule, nu numai lepsele.

Spirit de echipa

Leonard Cohen Is Just a Man

La inceputul anilor ‘90, intr-un bar din Timisoara, l-am descoperit pe Leonard Cohen. M-am indragostit de el la prima auditie, am facut imediat rost de cateva albume de-ale lui si l-am ascultat de multe multe ori, dar de fiecare data cu aceeasi proaspata placere. Pasiunea mea pentru muzica lui a durat vreun an, dar pe urma, nu stiu de ce, a inceput sa se stinga. Stefan inca il iubeste si in rarele ocazii in care e liniste in casa si avem timp si chef de muzica, se nimereste sa fie si Cohen unul dintre alesi. Ne place tuturor, mie pentru ca e o aducere aminte a vremurilor cand puteam pierde o noapte intr-un bar, si copiilor pentru ca adora Hallelujah, piesa pe care ei o cunosc din Shrek I, cred.

In 7 martie, cu cateva zile inaintea primirii lui Leonard Cohen in Rock&Roll Hall of Fame, The Gazette a publicat acest articol din care am sa copiez inceputul. Decideti voi daca vreti sa cititi intreg articolul, aici.

He’s our man

Juan Rodriguez, Special to the Gazette

Published: Friday, March 07

“Show me slowly what I only know the limits of / Dance me to the end of love.”
 - Leonard Cohen, 1984

“They’re not gonna get us! They’re not gonna get us!” growled Cohen when I bumped into him on his beloved St. Laurent Blvd., arm in arm with his musical muse and mate Anjani Thomas, two years ago.

His smile was as charmingly crooked as ever, but there was a wildness in his eyes I hadn’t previously recognized. The source of his urgent tone was money: His manager in L.A. had ripped him off to the tune of $5 million, largely while he was holed up in a Zen retreat in Mount Baldy, California, leaving him with $150,000. He had returned to Montreal, if not to renew what early in his career he called “neurotic affiliations,” at least to regroup and start all over again. “What can I do? I had to go to work,” Cohen told Maclean’s in August 2005. “I have no money left. I’m not saying it’s bad; I have enough of an understanding of the way the world works to understand that these things happen.”

These days good things are happening for the poet-singer, whose early meditations (Suzanne, Bird on a Wire) have touched generations and whose later songs (First We Take Manhattan, The Future) have been prescient in so-called postmodern times. This Monday at a ceremony in New York’s Waldorf-Astoria hotel, Cohen will be inducted into the Rock & Roll Hall of Fame, the first Montrealer so honoured.

Box Office

Mi-e greu, chiar si numai pentru mine, sa definesc canadianul get-beget. Canadianul get-beget poate fi reprezentat si de copiii mei nascuti aici, in Canada. Dar nu-mi convine definitia. Daca copiii mei ar fi nascuti din parinti nascuti in Canada, poate, probabil, i-as confunda cu canadienii. Dar nu sunt, si chiar daca oficial ei sunt canadienii get-beget, pentru mine ei sunt pseudo-canadienii. Pentru o mai buna clarificare a problemei, putem s-o intoarcem ca la Ploiesti: sunt ei romanii get-beget? Dar nu stiu, zau, de ce-as intoarce-o, ca nu asta era subiectul propozitiei.

Saptamana trecuta, pentru ca am constatat ca parul destept nu e chiar atat de destept precum se vehiculeaza in popor si trebuie si tuns, am ajuns la coafeza. Coafeza nu e canadianca get-beget dupa convingerile ei politice, e quebecoasa (eruditii ii numesc quebechezi, dar tare ma zgarie pe timpane eruditia lor). Din tata si mama de tata si mama in fii si fiice! Un alt canadian de mai multe generatii de tati si mame canadieni, Perry, tot saptamana trecuta mi-a calcat casa. Incaltat! Dar nu, el n-a avut nici o vina, el doar s-a supus regulamentelor interne ale casei pe care-o pastoresc si uneori, rar, o si curat. Azi insa, cand am iesit cu copiii la chiosc sa le cumpar acadele si sa-mi oxigenez creierul (nu, nu parul, el e deja oxigenat) Claude, canadianul care se apropie cel mai tare de veritabilul canadian (dac-ar fi sa tinem cont de definitia mea foarte putin indulgenta) avand sange indian in vine dar chiar si el fiind satul de-atata iarna si zapada, m-a lovit intre narine, mi-a tras una la ficat si m-a facut knockout.

-Oh, bonjour!

-Oui, pas pire, zic eu de sub gluga, desi erau zero grade cu soare si nu batea vantul, dar nu e rau sa fii circumspect. Nu in Quebec. Vremea e schimbatoare, asa am auzit.

Copiii nu s-au sinchisit, nu i-au aruncat nici macar o privire omuletului care curata zapada chiar si-atunci cand nu ninge si care stie deja o sama de cuvinte romanesti, doar pentru simplul fapt ca locuieste vis-a-vis de micul nostru cuibusor de nebuni romanasi. Dupa apostrofarile mele materne, s-au deranjat c-un salut.

-Dar de Bute, de Lucian Bute ati auzit? Nu, nu-i asa? Ha, ha…

Copiii au raspuns in cor intrebator, nu. Dar dupa vreo 50 de metri si-au schimonosit figurile si au intrebat cine-i Bute. N-am stiut ce sa le raspund. Si coafeza s-a scremut 3 ore sa-si aminteasca numele boxeurului, ii tot zicea Marian desi stia ca nu e bine, dar n-am fost in stare s-o corectez. Perry, si el, s-a falit cu numele asta, dar n-am putut s-o fac si eu.

Bute aduce o mare schimbare in viata noastra de romani montrealezi. Inaintea lui, imediat dupa confirmarea tarii de origine te plecai flatat in fata interlocutorului canadiano-montrealez care-ti putea zice la cate aparate si pe ce note a evoluat Nadia la Montreal in ‘76. Bute a descalificat-o, a detronat-o, a scos-o din ecuatia roman=Nadia. Si desi sunt nascuta la 16 km de Deva, in generatia care se visa Nadia la barna si la paralele, nu stiu prea multe despre prima gimnasta care a obtinut scorul perfect. Despre Lucian Bute voi afla mai multe cand ma voi trezi din knockout-ul informational in care m-a bagat cu un singur uppercut. Daca nu cumva o fi fatal…

Gastro-enterita si devotatii, devoratii, devomatii ei

 In Canada, un adult avand copii prescolari va absenta de la serviciu 4.4 zile pe an pentru motive de obligatii personale si familiale, in comparatie cu colegul sau fara copii care va absenta in medie 1.3 zile. Si 1.6 zile vor fi consacrate in totalitate gastro-enteritei. Nu-i asa ca e minunata statistica cu cifrele ei?

In realitatea canadiana, de gastro nu scapi, orinde te-ai ascunde sau oricat de izolat ai trai. Ca te-ai aflat sau nu in preajma unei persoane ce altceva mai interesant n-a gasit de facut decat sa-si petreaca doua-trei zile la toaleta, nemaistiind pe care dintre orificii sa debordeze, c-ai calatorit in mijloace de transport in comun si n-ai folosit sapunul antibacterian ce omoara 99.9 din virusi, dar numai pe cei mai slabi de inger si de sistemul mamei lor imunitar, ca ai sau n-ai copii in sistemul de invatamant pre- ori post- scolar care neavand voie sa schimbe intre ei alte obiecte personale, schimba virusi si bacterii e, cum ar zice un statistician, egal cu zero. Ai pana la 48 de ore, tot statistic vorbind, sa te hotarasti daca intri in hora ori te abtii. Dar de abtinut, hmmm, nici nu visa.

Cand copilul te striga de jos in timp ce tu sus, in pod, scrii un blog fara inspiratie, chef sau vlaga despre  leapsa “Citeste o poveste”,  ”Mami, mami, hai jos c-am vomit”, ca nu toti copiii traduc la fel de autorizat, nu-ti ramane decat sa faci rapid planificarile pe urmatoarea saptamana, Philip, incearca sa nu tapetezi baia si dormitorul tau in culori pe care nici stomacul tau nu le suporta, tati, nu te prosti, tu ti-ai facut numarul saptamana trecuta, Mara mi-esti draga dar nu douaspatru de ore pe zi si tu, mami, nu-ti strica reputatia dupa noua ani de abstinenta, stergi cat mai antiseptic orice urma a blogului tau, cu titlu si continut cu tot, sa nu cumva sa virusezi computerele nenorocitilor care-ti citesc blogul accidental, iti innoiesti rezerva de hartie igienica pana nu te prind vremuri cu pantalonii numai pe vine si-ti pregatesti, pana dispozitia iti permite, vraful de carti si reviste din wc-ul personal. Nu uita Orbitor! Cartarescu scrie bine, dar cam mic! Dar poate cu ochii bulbucati, din diverse motive, il vei putea citi. Acolo sigur nu vei adormi! Mamaaaa…

Jesus Christ Superstar (1973)

Maine sora-mea merge la Jesus Christ Superstar, o opera-rock la fel de veche ca si mine. Eu stau acasa si am grija de copiii mei si de-ai ei. Insa acum doua saptamani a fost randul meu, am fost la un cover-band Pink Floyd. Recunosc ca nu stiam de existenta unor astfel de band-uri, care copiaza la fix varianta de studio a oricarei melodii, care canta bine dar care doar imita, precum ar copia oricine opera completa a nu-stiu-carui scriitor, cu caligrafie cu tot. M-am bucurat din tot sufletul c-am fost acolo, dar m-am si intristat. Nu stiu de ce, pentru ca baietii (bassistul parca era plamadit direct din apele involburate ale lui Waters - precum Afrodita- un Waters tanar, ajutat probabil si de imaginatia mea care voia neaparat sa vada ceva si din realul Floyd) sigur au fani multi si cu ajutorul lor isi platesc facturile.

Au trecut, cu siguranta, multi ani de la ultima auditie. Filmul, parca, l-am vazut si dupa revolutie, difuzat de vreo televiziune nationala. Dar mi s-a facut dor si pofta de Jesus Christ Superstar si mi-as dori sa fiu maine acolo.

Mesaje inregistrate, transcrise si postate

Dupa ziua marmotei, biet animal scos cu forta din culcusul ei in 2 februarie, animal inteligent care nu face umbra pamantului in lunile care cuprind litera r in denumirea lor, urmeaza ziua indragostitilor. Aceasta sarbatoare capata un aspect practic in Canada: stand stransi imbratisati, indragostitii beneficiaza de cele 37 de grade ale partenerului iar pierderile de caldura sunt minime. Saruturile fierbinti pot dezgheta gura partenerului, mainile cat si alte parti corporale inghetate. Se recomanda, de asemenea, frecarea care, da, produce caldura. Ritmul e secretul! Daca unu dintre parteneri este cuprins de fiori febrili, celalalt nu sufera de friguri. Rezultatele numeroaselor studii asupra caldurii sufletesti au ramas neconcludente, dar se recomanda luarea cat mai in serios si a acestui fenomen, deloc de neglijat intr-o tara cu o astfel de clima. Chiar daca nu ajuta la incalzirea locuintei, atmosferei din dormitor ori pasiunii,  nici nu incalzeste planeta.

Dupa 12 ani de casnicie, inca vreo 3-4 de concubinaj si de restu’ pana la 21 plimbari mana-n mana sub clar de luna, am primit cu toata caldura cu care mi-au fost oferite trandafiri rosii, ciocolata si lenjerie intima, dar pe care as schimba-o oricand pentru chiloti tip Ludovic al XIV-lea, ciorapi de lana si manusi imblanite. Am prins si Happy Hour la Chez Sidi cu bere gratis unde, din pacate, minorii au voie sa-ti strice buna-dispozitie. Si la intoarcerea acasa am gasit urmatoarele mesaje inregistrate de robotul telefonic, mesaje pe care le postez doar pentru a-mi obliga prietenele curioase sa-mi citeasca blogul si sa-mi faca putin trafic, dar sa faca bine sa nu tina usa mult deschisa ca e frig si bate vantul si se face curent.

Buna seara, familiile Roibu si Catana (pana aflu eu de unde scot niste caciulite pentru primul si ultimul a -diacritice pe vremea asta- cititi voi pe romaneste), Doru si Crina va suna din Toronto, din aceeasi Canada inghetata, stiti voi… Deoarece ne-am amintit de Cris care se saturase de f…ing iarna asta (ma scuzati pentru acest cuvant, ca aud si copiii aia mici), dar m-am saturat si eu de atata alb si as vrea sa mai vad si ceva verde. Si stiti ce-am facut? M-am dat cu capul de pereti sperand c-o sa vad niste stelute verzi, si stiti ce-am vazut? Tot stelute albe…Sarbatoriti placut Valentine, si anume Day!

Al doilea mesaj suna asa:

Imi cer scuze ca v-am botezat, familia Katona, aveti un miel (alb) la mine. Daca nu raspundeti azi la telefon, exista mai multe posibilitati:

1. Sunteti afara la curatat zapada de pe trotuare (cineva trebuie sa faca si trotuarele, nu?).

2. Sunteti impotmoliti undeva in zapada.

3. Ati inghetat undeva in zapada.

4. Ati plecat de aici si nu ne-ati anuntat, si acum stati cu fata la soare.

Daca nu dati telefon intr-o saptamana, inseamna ca ati parasit continentul si emisfera si stati undeva cu fata la soare, ceea ce inseamna ca am ramas noi cu ochii in soare, in zapada, si nu mai e mult pana inghetam.

Valentine placut! 

Un petit changement

Bonjour chers parents,

tin sa va informez ca deoarece fosta invatatoare a copiilor dumneavoastra a pierdut 4 sarcini in trecut si a decis sa-si ia concediu de maternitate imediat dupa colorarea testului de sarcina in culoarea “Da, azi esti insarcinata, dar si maine e o zi”, m-am hotarat sa fac mici schimbari in agenda copiilor, agenda reprezentand comportamentul zilnic al odraslelor dumneavoasta. Vechiul sistem, cu verde pentru comportament exemplar, galben sub semnul intrebarii si rosu mai ceva ca sindromul premenstrual, era prea de trista amintire, asa ca am decis si sper sa intelegeti comme il faut urmatoarele:

Le soleil est l’equivalent du vert, le nuage du jaune et la pluie du rouge. De plus, chaque jour, une etoile du jour est choisie et l’enfant se merite un privilege. Privilege choisi par l’enfant!

Sigur, vai, cum sa nu, va rog sa schimbati sistemul, ca celalalt ne calca pe toti parintii pe toate sinusurile. Si mai ales ca ne vorbiti pe-un ton atat de suav, de mie nu-mi vine decat sa-mi dau ochii peste cap si sa-ntind botul cu buzele facute coeur, pentru un bizou cum n-a vazut Parisu’ dar tare-ar mai vrea. Chiar acum de Sfantul Valentin-asteapta!

Merci de votre habituelle collaboration!

Curiozitatea mi-a omorat pana si pisica

Am inceput luna februarie bine, credeam eu. Mi-am facut blog pe WordPress, crezand ca aici se preseaza mai usor cuvintele, pana iese si ultima picatura de esenta din ele. O vreme cititorii (10% dintre ei - WordPress nu minte!) de pe Yahoo 360 m-au ajutat sa ma vad, doua zile la rand, in statisticile celor de la bloguri cu cresteri rapide. Si inima mi-a crescut de fericire. Dar au urmat zile grele, nu prea multe si nici prea grele, ca februarie e luna scurta si e doar la mijloc si nici eu de ieri, de azi.

Acum, ca m-am decis sa joc cinstit si sa nu mai fortez mana celor de pe Yahoo, statisticienii nu mai au ce sa-mi spuna. Stiindu-ma (si eu si ei) fiinta sensibila, cu temperament labil, s-au gandit sa ma consoleze intr-un fel si au decis, fara sa ma consulte, ca cea mai buna zi a mea de pana acum ar fi sambata, 26 septembrie, 2006. Mi-au spus-o in cateva randuri, stiind ei ca repetitia e mama invataturii de minte. Cu alte cuvinte, numai repetand se invata o mama minte.

Am tot stat si m-am tot scarpinat intre circumvolutiuni: ce-oi fi facut eu in 26 septembrie, 2006? Cum am deja un blog pe 360, fug repede acolo si gasesc ca 26 septembrie, 2006, e o zi de marti, nu sambata cum considera WordPress. Pe cine sa mai crezi? Oricum, dilema s-a rezolvat, asta am facut: Mama cum laudae! Sa vedem, invers merge? Cert e ca mama cauta disperata sa se laude cu ceva…