Vis fara pereche

Isi incrucisa degetele si isi lasa mainile sa cada pe genunchii apropiati ce incercau, parca, sa se apere unul pe celalalt de pericole nebanuite. Statu o vreme si le privi fara sa le vada. I se paru firesc sa lase cateva lacrimi sa i se prelinga pe obraji, dar ochii privind in gol uitasera de astfel de indeletniciri. Undeva, afara, cineva striga ceva, dar nu intelesese ce si stiu ca nu i se adresa ei. Se ridica de pe scaun si ramase in picioare. Nu se putu hotari nici sa mearga, nici sa se reaseze. Statu pe loc, cu mainile inca incrucisate si cu privirea cazuta in pamant, fara sa miste, fara sa gandeasca.  Umerii castigara greutate si simti cum devine tot mai grea sub apasarea lor. Timpul trecu fara sa lase urme. Un gand, sau poate doar un vis, o facu sa-si ridice ochii si sa inspire cu nesat aerul statut din incapere. Facu cativa pasi si se opri in fata oglinzii. Se privi fastacita de parca s-ar fi vazut pentru prima oara. Nu avu curajul sa se priveasca in ochi, dar isi lasa privirea sa coboare discret pe fata, pe gat, pe piept. I se paru ca se recunoaste si prinse curaj. Se indrepta de spate si-si drese vocea incet, ca si cand ar fi avut ceva important sa-si spuna. Isi duse mana prin par si-l dadu pe dupa urechi, descoperindu-si fata ridata de anii pe care nu-i mai numara, de iubirea pe care n-o mai astepta, de singuratatea pe care n-o mai detesta. Isi mai trecu o data mana prin par, se privi cu indrazneala si-si zise cu voce tare, atat de tare ca si ea tresari: Trebuie sa-ti scoti asta din cap! Imaginea din oglinda facu un gest ce doar paru dezaprobator insa ochii n-o mai sustinura si picioarele o purtara, in vazul nimanui, catre scaun.

Visul unei masini zburatoare (inspirat, probabil, de povestea auzita aseara la radio)

Visez. Visez ziua si noaptea, visez cu ochii inchisi sau deschisi, visez dormind sau muncind. Imi place sa visez si sa-mi amintesc ce si de ce. Visez ca si planeta Canada se incalzeste, ori daca nu, visez sa ma mut pe planeta Australia.Imi plac visele intense, in care sunt in mare pericol sau la un pas de moarte, in care am murit desi ma simt inca vie, in care Stefan nu ma mai iubeste sau imi moare cineva drag si traiesc durerea pierderii lui atat de atroce cum, probabil, as trai-o in realitate. Imi plac visele astea atunci cand ma trezesc si-mi zic, usurata si leoarca, uh, a fost doar un vis. Imi plac visele lungi si coerente, regizate parca de o alta minte, mult mai bine structurata si mai complexa decat a mea, care a doua zi ma fac sa ma simt un mic impostor ce fura visele altor minti. Imi plac visele absurde, abstracte, aberante (de parca visele ar fi altceva…), ca acela din adolescenta cand gateam mamaliga cu branza si smantana cu Mozart impreuna, si el adusese smantana ca pe la noi nu se gasea (de parca branza si malaiul erau la discretie…). Sau acele cu Nichita, dar sa trecem peste ele, poate citesc si copiii.

Dar in topul preferintelor stau visele in care zbor. Visez des ca zbor, ca alerg usor doi-trei pasi si ma ridic. Uneori zbor la 2-3 metri de pamant, lin si relaxat, iar apoi cobor ca sa verific daca ma mai pot ridica. Insa uneori ma ridic deasupra copacilor, pierd controlul, mi se face frica, plonjez ca apoi sa ma ridic si mai sus si sa mi se faca si mai frica, recapat controlul, cobor doar ca sa urc. Cunosc bine lumea vazuta de sus, desi n-am locuit niciodata mai sus de primul etaj.

Azi-noapte, insa, m-am surprins pe mine insami: am visat ca zburam motorizat intr-un Fiat 850, eu, Stefan si-o prietena ce ne vizita. Zburam intr-un Montreal suspendat, impanzit de zeci de poduri si pasarele formand retele complicate, greu de evitat la viteza la care un Fiat 850 nici n-ar visa. Mergeam sa vizitam o galerie de arta abstracta si ma intrebam nelinistita ce cautam cu masina asta atat de aproape de soare, cand ei si pe pamant ii fierbe motorul. Dar era cald si era soare, si nu aveam copii pe bancheta din spate, si-n plus eram atat de-aproape de-un act de cultura. Asta da vis!

P.S. Si eu si Stefan am copilarit, separat, intr-un Fiat 850. Eu chiar in doua. Avem fiecare tolba plina cu povesti penibile. Fiat 850 a fost si e doar un vis urat, dar daca zbor cu el, visez. Si doar asta conteaza.