Conversatii nocturne cu Mos Craciun (II)

Oare de cand o cunosc pe Virginia? Sa fie doi, trei ani de cand suntem colegi de birou?!… Nu-mi pot aminti, si acest fapt trist nu are nimic de-a face cu paharele golite in ajun, la petrecerea de la firma. Sunt, pur si simplu, dezarmat, mult mai neputincios decat acum cateva ore in bucataria firmei, cand mi s-a protapit in fata cu acel cadou misterios, numai si numai pentru mine. Am incercat sa ghicesc, citind cat mai atent aparentele pachetului, dar cutia de-o forma banala si de-o marime medie nu mi-a excitat deloc imaginatia. A intins paharul cu Martini si l-a lovit de-al meu, razand si cu sanii care-i tresaltau in bluza usoara, usor transparenta, dar nu suficient cat sa vad prin ea, si m-a lasat balta langa cafetiera, rostind soptit, fara sa-si deslipeasca buzele una de cealalta: Al tau e, daca stii sa-l deschizi!

Mi-am baut cafeaua dar odata intors in birou, i-am cautat privirea, crezand c-am sa gasesc mai multe raspunsuri la intrebarea mea. Nu mi s-a parut, ea chiar ma evita, jucandu-se voit cu toate simturile mele, lasandu-ma doar sa-i adulmec parfumul fin al pielii cand mi se arata pentru o clipa in fata, doar ca sa-si faca loc inspre alte birouri, inspre alti colegi adunati laolalta, lasandu-se dezbracata de alti ochi curiosi care voiau sa-i mangaie rotunjimile cuminti sub matasurile diafane. Cadoul meu?! Mi se parea al oricui, numai al meu nu! M-am apropiat de grupul cel mai numeros, ramanand totusi deoparte, si-am asteptat-o nelinistit sa mi se vanture prin fata. Mi-a vazut miscarea si nu s-a lasat asteptata, facandu-se ca incearca sa gaseasca ceva de scris si trecand din nou prin dreptul meu, lasand din nou cuvintele sa-i mangaie buzele umede: Nu sta degeaba, ca degeaba stai!

Ramasesem locului, cu dorinta vie de-a ma evapora. Nu ii intelegeam nici jocul, si nici nu stiam cum sa-l continui. Pentru mine, jocurile trebuie sa aibe reguli, altfel nu sunt decat miscari aleatorii, intamplari, coincidente. Jocul ei era unul nou, necunoscut, si cu cat voiam mai mult sa particip, cu-atat mai natang ma simteam. Goleam paharele sperand la un accident cerebral, la un scurt-circuit, la orice, orice, doar sa ma vad iesit din acest impas, din aceasta gaura neagra a mintii mele.  Zadarnic, nimic nou, nici o reactie intre emisferele mele tot mai lenese, lasate prada alcoolului dulce ce-si vedea de treaba lui, anuland una cate una toate sinapsele neuronale dispuse sa ma ajute.

Da, cand m-am trantit in taxi, a aparut ca din senin, asezandu-se lipita toata de mine, ea, Virginia cu pachetul ei suspect in brate. Doua ore mai tarziu, multe cortine se ridicasera de pe creierii mei odata cu efectul pacalitor al bauturilor dulci. Intelesesem multe lucruri pe care nici nu le banuiam acum cateva ore, lucruri care nici nu credeam ca ma vor interesa vreodata. Am lasat-o adormita si am iesit in bucatarie la o tigara. Mi-am turnat un pahar, desi nu aveam neaparata nevoie de suplimente, insa trebuia sa fac ceva cu ambele maini, sa nu cumva sa-mi treaca prin cap sa le ridic si sa-mi iau zborul.

Nu auzisem zurgalaii, ori poate ca da, dar ii confundasem cu alte sunete de sezon, insa nasul lui turtit pe geamul de la bucatarie ma facu din nou sa sar ca ars, desi eram intre tigari. I-am deschis cu degetul aratator la gura, semn ca trebuie sa fie foarte discret, sa nu-mi trezeasca musafira nepoftita insa atat de bine-venita. Vazut in bucatarie, era mult mai mare si mai rosu, iar cand isi ascunse capul in frigider, cautand berea, parea chiar imens. S-a asezat pe cel de-al doilea scaun al mesei, si-a aprins o tigara si si-a ridicat berea.

-N-am timp, n-am timp, dar mi-am zis c-o pauza scurta nu strica. Am batut deja jumatate de lume, am imprastiat jumatate din incarcatura, dar tot mai am o bucata buna. Ce zici, vii cu mine?

-Eu?… Nu stiu, nu m-am gandit! am ezitat, incercand sa castig timp.

-Bineinteles ca nu te-ai gandit! Nu ti-am zis c-ai doua saptamani? Ce-ai facut in tot timpul asta? m-a dojenit, deloc parinteste.

-Parca nu stii, am incercat sa ma apar, incheiere de an! Toti o iau razna in decembrie, parc-ar veni sfarsitul lumii.

-Da, parca sunteti idioti!… Ca si cum ati putea voi evita asa o magarie. Auzi cu ce va umpleti voi timpul si vietile, cu incheierile de an. Hai… hai, nu ma enerva! Ia-ti geaca si vino. Am eu niste paturi in sanie cu care sa-ti incalzesti genunchii.

M-am ridicat de la masa, m-am incaltat si mi-am tras geaca indesand pachetul de tigari in buzunar, gata de plecare. Era momentul adevarului, de la trei ani, primul an in care am inceput sa-mi pun intrebari, am vrut sa stiu cum face el toata treaba in 24 de ore. Norocul a dat peste mine. Oare ce-o fi gasit Mosul la mine, de se tot intoarce?  Am escaladat geamul, gata sa sar in sanie, cand mi-am adus aminte de ea. M-am intors si i-am scris un scurt mesaj, rugand-o sa ma astepte. L-am lasat pe masa si-am dat din nou sa sar pervazul, cand Mosul imi striga din sanie:

-Ia si doua beri, daca tot te-ai intors din drum.

-Ai zis ca nu bei cand conduci! l-am apostrofat prieteneste, desi nu eram in masura sa-l judec pentru actiunile lui.

Doisprezece ore mai tarziu, cand m-am intors, ea inca dormea in patul meu. Am mototolit biletul ce i-l scrisesem in toiul noptii, m-am descaltat si m-am strecurat sub plapuma, langa trupul ei cald si moale de femeie tanara. Simtindu-ma, se cuibari ca o pisica in bratele mele, torcand abia auzit la intoarcerea din vis. Am sarutat-o usor pe gat si ea-mi raspunse intorcandu-se catre mine. I-as fi mancat buzele, nu i le-as fi sarutat ca un om normal, dar ea ma impinse putin cu bratele, cat sa-mi vada ochii, si-mi zise aproape rautoacios: Si tu, fraiere, credeai ca nu exista Mos Craciun!